Primavara Sâmbătă, iul. 17 2010 

atitudine ofzdictionar 6:33 am

 

În salon Miercuri, dec. 16 2009 

eseu and proza scurta ofzdictionar 9:32 am

Spălătoreasa încercă să se îndrepte de spate. Aş! Stătea în poziţia asta de atâta timp încât articulaţiile îi înţepeniseră. Mai mult ca sigur suferea de hernie, artrită, reumatism şi câte şi mai câte, dar nimănui nu-i păsa de asta. Cât era ziua de lungă trudea la spălatul rufelor ăstora blestemate şi parcă nu se terminau niciodată. Icni încet şi-şi mută greutatea pe celalalt picior. Era tot ce putea face. Apa i se răcise de mult în lighean, acum o să-i îngheţe şi mâinile, ba şi picioarele pentru că fusta lungă i se udase la poale. Prin şale îi treceau junghiuri ascuţite. Ar fi mers la dans. Aşa bătrână şi bolnavă cum era, ce-ar mai fi dănţuit. Când era tânără era spaima tuturor fetelor din sat. Toate erau invidioase pentru că era frumoasă şi iute la dans. Toţi băieţii o plăceau. Deh, fiecare cu norocul lui. Ei îi plăcuse cel mai blând şi cuminte, care se dovedise a fi cel mai bolnăvicios şi care murise la câţiva ani după aceea, lăsând-o cu doi copii mici. Ajunsese spălatoreasă la cucoana Annette şi nu se mai ridicase din faţa ligheanului de atunci. Copiii erau mari deja, intraţi în serviciu la alte boieroaice, dar ea nu se mai putea dezlipi acum de muncă şi oricum nu pusese nimic deoparte. Hainele de culoarea bronzului i se păreau grele. Fuseseră negre la început, dar anii le spălaseră vopseaua.

Se mai foi o vreme de pe un picior pe altul, apoi se uită spre fereastră cu speranţa că e vreme frumoasă. În loc de fereastră o văzu pe cucoana Marge.
– Fir-ar să fie, bodogăni spălătoreasa, deja a venit asta.

Nu era zi să-şi ridice ochii din lighean şi să n-o vadă pe cucoana Marge. Îmbrăcată în rochia ei verde închis, de catifea, cu pantofii de golf şi cu crosa pregătită, cucoana Marge părea a fi mereu în vizită. Ba mai mult, mereu exersa în salonul lor, de parcă ar fi fost pe pajişte. Nici măcar nu-şi scotea pălăria. Fusta lungă prindea mişcarea crosei şi aveai impresia că femeia e mereu pe vârfuri, urmărind atentă traiectoria unei mingi imaginare.

– E cucoana acasă, femeie? Întrebă Marge fără a-şi dezlipi ochii de mingea ei.
– Da’ eu de unde să ştiu?! Ce, văd vreodată altceva decât ligheanul ăsta? Se zborşi spălătoreasa. Ar mai fi vrut să adauge că dacă tot vine zilnic ar fi putut să înveţe programul cucoanei Annette şi să n-o mai sâcâie mereu. Treaba nu se face singură.

Marge era o femeie de vreo 40 de ani, foarte înaltă şi osoasă. Avea părul castaniu, scurt şi creţ şi privirea verde, aprigă. Părea mereu bronzată. Golful era unica ei pasiune şi nu pleca de acasă fără crosă. Ştia că Annette nu joacă, dar stăteau de bârfă uneori şi ea-şi vedea de antrenament. Nu mai era mult până la campionat şi spera să fie admisă. Între noi fie vorba, o cam durea spatele de la golf. Lansările repetate îşi lăsaseră amprenta şi Marge simţea că începe să nu mai fie la fel de mobilă ca înainte.

– Când vine cucoana să-i spui că am căutat-o, zise Marge fără a se mişca din loc sau a-şi întoarce privirea.
– Să-i spun şi că aţi aşteptat-o? întrebă spălatoreasa cu speranţa că duduia se simte să plece.
– Nu, nu.. că nu am timp să aştept. Trebuie sa exersez.

Cu toate acestea Marge nu se mişcă din loc, iar spălătoreasa nu reuşi să vadă cum era vremea afară. În cele din urmă îşi călcă pe inimă şi o întrebă:
– Cum e vremea afară cucoană? De când stau aplecată cu rufele astea nu mai văd nici soarele, nici ploaia.

Marge se încruntă. Mingea ei zburase de data asta în direcţia unei perdele mov şi nu se putea să-şi ia ochii de la ea până când nu-i localiza destinaţia. Nu-şi amintea să fi văzut soarele pe drum şi nu-şi amintea nici când plecase de acasă. De fapt, exceptând perdeaua mov şi bodogănelile spălătoresei nu-şi amintea altceva. Acum vreo 20 de ani era considerată o excentrică, dornică mereu de sport. Jucase tenis, golf, călărise, înotase. Toţi o priveau cu teamă din cauza înălţimii nepotrivite unei femei şi aptitudinilor sportive complet nepotrivite unei femei. Orice bărbat cu care intra în vorbă se arăta nespus de încântat de cunoştiinţele ei, dar după câteva luni se căsătorea cu o duduiţă delicată şi aproape mută. Cu anii, Marge rămăsese singură. Doar la Annette venea să stea de vorbă, întâi numai joia, apoi şi sâmbăta şi apoi.. parcă nici nu mai pleca. Spălătoreasa avea exact aceeaşi impresie.

– Hei, cucoană! Cum e vremea azi?
– Nu ştiu.. bângui Marge pierdută. Lasă-mă ca pierd mingea. Ce-mi pasă mie de vreme, campionatul e peste câteva săptămâni.
– De parcă ar primi o lungană înţepenită ca tine, pufni spălătoreasa şi se mută pe alt picior.
Din spatele lor se auzi o voce.
– Afară e soare, vânt slab din direcţia sud-vest, 25 de grade.

Dacă ar fi putut, cele două femei ar fi tresărit. Aşa însă, se mulţumiră să privească una în lighean, cealaltă după minge şi să întrebe în acelaşi timp:
– Cine-i?! Ce vrei?
– Ete na, cine sunt. Să nu-mi ziceţi că nu m-aţi văzut până acum. Sunt vestita zeiţă Atena! Spuse zeiţa furioasă, înclinând pentru o clipă balanţa în favoarea binelui.
– Vai, Doamne Isuse, începu spălătoreasa. Ce-ţi caută îngerii la noi?
– Nu-s îngeri toanto, zise Marge, e o zeiţă, de-aia din antichitate, de pe muntele Olimp. Nu că asta i-ar justifica prezenţa.. Din câte ştiu eu, dar n-am călătorit mai mult de 100 de kilometrii toată viaţa, Grecia e cam departe.
– Pentru o zeiţă nu există departe sau greu, zise Atena gândind cu totul altceva.

Balanţa era făcută din bronz şi avea cam 2 kilograme. Dacă se mişca oricât de puţin punea în pericol corectitudinea proceselor juridice din toată lumea. Sau cel puţin aşa-i zisese Zeus când îi dăduse postul şi ea n-avea de gând să-l piardă. Mâna dreaptă o durea de mult, aproape înţepenise. Spatele şi gâtul ţinute atâta vreme fixe s-ar fi rupt sigur dacă încerca să-şi schimbe poziţia. Uitase de când privea numai pe fereastra salonului cucoanei Annette. Uitase şi cum ajunsese aici şi câţi ani avea. Dar anii nu sunt o problemă pentru o zeiţă. Era un pic prăfuită, dar tot frumoasă rămăsese. Şi obraznicele astea îndrăzneau să nu ştie de existenţa ei.

– Sunt zeiţa Atena, v-am mai spus doar. Sunt aici de multă vreme, dar nu se cade să mă amestec cu muritorii. Am intervenit doar pentru că mi s-a părut corect să ştiţi că este soare astăzi. Şi din cauza voastră am nedreptăţit un proces important.
– Doamne, nu mă judeca prea aspru, se plânse spălătoreasa
– N-ai priceput încă, femeie, că n-are legătura cu Dumnezeu? Deşi eu cred ca n-are legătură nici cu sălile de judecată. Cine ştie ce nebună o fi? Nici n-o vedem, zise Marge supărată că nu-şi poate lăsa mingea nesupravegheată tocmai acum. Auzi la ea, Atena..
– Vai vouă muritoarelor. Cât de lipsite de imaginaţie sunteţi, cu ocupaţiile voastre mărunte. Cum aţi putea înţelege rosturile lumii?
– Ia mai lasă-ne, că înţelegem foarte bine, îşi reveni neaşteptat spălătoreasa. Nu vezi cât am de spălat? Astea-s rosturile lumii, să-şi murdarească hainele.
– Chiar aşa, mingea mea n-a ajuns unde trebuie, campionatul e aproape mâine şi ţie îţi arde de glume. Mai bine pleacă.
– Dacă aş putea..

Annette intră în salon cu ceaşca de cafea în mână. Fotoliul preferat o aştepta ca în fiecare după-masă. Pe o măsuţă alături, o carte, o veioză şi trei statui de bronz cam prăfuite. Annette mormăi ceva la adresa menajerei. Lăsă cafeaua şi luă o cârpă de praf. Apoi le curăţi pe fiecare, şterse măsuţa şi le rearanjă. Spălătoreasa primi un loc cu faţa spre fereastră şi soarele blând al dupamiezii îi lumină chipul obosit. Pe jucătoarea de golf o aşeză cu faţa spre uşa de la intrare. Când uşa era deschisă vedea pajiştea înverzită şi aleea care ducea spre un presupus teren de golf. Zeiţa părea că-şi duce cu greu povara dreptăţii, iar Annette se îndură de ea şi îi sprijini balanţa cu o carte mai groasă.
Cu ocazia acestui nou aranjament, fiecare dintre statui zări chipul celorlalte şi zâmbi nevăzut, încântată de cunoştiinţă. Apoi îşi văzură de treburi ca întotdeauna.

 

Lecţie, fragment, anotimp Joi, dec. 10 2009 

atitudine and eseu and strainatate and timp and viata ofzdictionar 7:03 am

Şi vine toamna, se numără bobocii, nunţile şi kilometrii parcurşi. Ies pe minus, visez la zile nebune de ski în Carpaţi şi-mi promit să le arat ce pot. Am învăţat să schiez cu ajutorul articolelor de pe Internet. Recomand. Când vă apucă disperarea că sunt 50 de centimetrii de zăpadă la Predeal şi nici un doritor să vă însoţească, daţi căutare după „lecţii de ski online” sau „cum să înveţi să schiezi în 5 lecţii” şi vă garantez că nimeni nu va mai face cristiane pe pârtie ca dumneavoastră. Pentru că este o diferenţă măricică între lectură şi practică, nu vă descurajaţi când participanţi binevoitori la sporturile de iarnă vă recomandă să vă lăsaţi de ski şi vă doresc să vă găsească în viaţă la următoarea coborâre. Senzaţiile sunt de neuitat (cel puţin în săptămânile în care persistă vânătăile). Statistica zilelor în care totuşi am schiat pe zăpadă şi nu pe world wide web este imposibil de alcătuit; lipsesc datele experimentale.

Şi dacă vine toamna, plouă. Când plouă, urbea se transformă într-un câmp de bătălie feroce. Scaunele din tramvai, încinse şi nedorite vara, sunt redute greu de cucerit. Merită să încasezi o umbrelă udă în coaste în timp ce pui piedică unei bătrânele zâmbitoare; orice război are şi victime. În plus, toată lumea ştie că zâmbetul nu este la modă în acest sezon.

Îmi sună telefonul. Un prieten plecat în ţări străine, europene şi relaxate mă invită la o întrevedere. Deci totuşi nu duc gunoiul astăzi. Mă învoiesc de la servici şi plec. Locul magic de întâlnire: gara. Prietenul vesel, eu sclipitor. O zi ruptă din rutină este o zi câştigată. Ţările relaxate au prostul obicei de a obişnui oamenii cu binele. Întoarcerea la originile europene de est este bulversantă şi înspăimântătoare. Prietenul se vaită obosit de aglomeraţia bucureşteană şi de arşiţa lunii iunie. Zâmbesc îngăduitor şi mândru că am anticorpi şi mă mai plec o dată în faţa relativităţii lui Einstein. E încântător Bucureştiul într-o zi de lucru, la o oră anterioară sfârşitului de program. O crâşmuliţă drăguţă, numită solemn pub, îmi serveşte un rom rece cu apă şi cola şi prietenul se miră de alcoolismul meu timpuriu. Ah, viaţă bună cu miros de gară.. Seara se încheie cu bine, în discuţii despre tărâmuri fericite, folosind comparaţii dese.

Adorm gândindu-mă la ce-am avut, ce-am pierdut, ce-aş fi vrut şi ce n-am putut. Aceleaşi socoteli mereu, aceeaşi relativitate a unghiului de deschidere. Prietenii plecaţi departe îmi dau satisfacţia că am rămas acasă. Realizările lor net superioare îmi dovedesc că sunt rezistent. Dacă ţara asta e doar un exemplu de „aşa nu”, înseamnă că eu merit o statuie pentru tărie şi eroism. Din păcate toţi mă întreabă ce am mai făcut nou şi asta îmi strică bucuria. Revin cu amănunte.

 

Noaptea Sfântului Andrei Luni, dec. 7 2009 

poezie and singuratate and timp ofzdictionar 12:27 pm

Încet, fără grabă, mă-nghite zăpada.
Întunericu-mi intră în ochii speriaţi
Lumea-i străină, iele şi draci.

Nu mai am sâni, nici trup, nici grosime
Sunt suflet acum, o parte din tine.
Cu braţele-mi strâng genunchii la piept
Să nu-mi fie frig, să nu pot să plec.

Îmi curge-ntuneric în minte, pe mâini.
Dispar în nefiinţă, în somn şi în ieri
Amintire, te rog să nu pieri!

 

Citat, reclamă, politică Duminică, dec. 6 2009 

atitudine and campanie electorala and Google and politica and reclama and respect ofzdictionar 9:49 am

În ultima vreme, societatea online este marcată de citate. Fie că aparțin scriitorilor și filosofilor celebrii sau folclorului, fiecare posesor de spațiu virtual afișează un citat pentru a transmite ceva interesant despre sine. Cei care dețin mai mult spațiu decât au nevoie, afișează anunțuri si reclame de pe urma cărora speră să câștige câțiva gologani.

Astăzi, 6 decembrie 2009, în ziua Sfântului Nicolae și în ziua alegerilor prezidențiale în România, Google afișează pe pagina de mail(Gmail) citatul zilei:

Quote of the Day – Kurt Cobain – „Wanting to be someone else is a waste of the person you are.” (Așteptând să devii altcineva, irosești persoana care ești)

E profund, trebuie să recunoașteți, chiar dacă Kurt Cobain n-a fost vreun scriitor sau filosof antic, ci un rocker cu atitudine.

Aceeași pagina afișează și

Ai Facturi in 2 minute – www.Program-Facturi.ro – Pe Viata! Descarca acum, Programul de Facturare al Anului

gândindu-se că poate m-a găsit duminica fără programul de facturare. Dar clientul plătește indiferent de ziua săptămânii în care i se afișează reclama.

E vremea să trecem la lucruri serioase. Schimbate atent la fiecare reîncărcare a paginii apar următoarele anunțuri:

Mandreste-te cu Romania – www.MirceaGeoana.ro – Voteaza pentru ca tara sa devina lider regional in domeniul energiei
O tara minunata – www.mirceageoana.ro – a tuturor romanilor. Iti lipseste? Inca o poti avea. Afla acum.
Mircea Geoana angajeaza – bestjobs.ro/locuri-de-munca – Geoana te plateste pentru calitatile tale. Depune CV-ul acum!
Locuri de munca – www.MirceaGeoana.ro – Vom avea un Guvern competent care va salva locurile de munca!

Îmi zic, cu bună credință, că este o scăpare și reîncarc pagina de mai multe ori astfel încât adun toate aceste pilde de înțelepciune și sfaturi utile oricărui român în ziua alegerilor.

Nu era o lege care interzicea reclama electorală în ziua alegerilor? Sau mă înșel eu? Mai este vreo lege pe care să o cunoașteți în România anului 2009? Și care anume mai este respectată?

 

1 Decembrie Marți, dec. 1 2009 

1 decembrie and atitudine and eseu and incredere and sarbatoare nationala ofzdictionar 6:52 am

În dulapul mic din dormitor este un steag tricolor făcut de ea din trei bucăţi de materiale diferite. Nu ştiu de unde a luat băţul, dar este subţire şi lung, exact aşa cum ar trebui. În ciuda tuturor protestelor pe care le primeşte, bunica arborează tricolorul de 1 decembrie al fiecărui an.
La început m-am temut că vor râde vecinii de noi, fiind singurul apartament din bloc cu tricolorul arborat pe balcon. Ba chiar singurul din cartier. Vor zice că facem paradă, că suntem caraghioşi sau mai ştiu eu ce. Poate vor găsi un scop politic în asta, deşi nu pomenim vreun partid sau om politic. Una peste alta, am privit cu reticenţă cum bunica leagă cu grijă drapelul de antena veche de televizor de pe balcon.
Îl privi cu mândrie. Apoi îşi roti privirile peste întreg cartierul scufundat în anonimat şi lipsit de orice chef de sărbătoare. Copacii sunt dezfrunziţi, negri, uzi de la ploaia de azi-noapte. Blocuri gri, de 4, 8 sau 10 etaje, stau triste cu tencuiala alunecând inevitabil. Băncile sunt ude şi nu se încumetă nimeni să se aşeze. Bunica ofteză şi mă cheamă lângă dânsa.
– Uite, nu sărbătoreşte nimeni.
– Păi ce să sărbătorească?
– Cum, e ziua naţională! E adevărat că am avut mai multe zile de-a lungul timpului. A fost întâi ziua regelui – 10 mai – apoi 23 august şi acum 1 decembrie. Dar nu contează atât de mult motivul pentru care s-a ales o zi sau alta, contează că e ziua ţării tale şi ar trebui să te bucuri de ea.
Bunicul ne strigă să venim că a început parada de la Bucureşti la televizor. Intrăm amândouă şi urmărim parada comentând uniforme şi tancuri. Preferaţii mei sunt vânătorii de munte, pentru că bunicul a fost la un moment dat la o unitate de vânători de munte în război.

Parada se încheie repede. Ieşim toţi trei la plimbare, sperând ca măcar în centru să găsim un semn de sărbătoare. Câteva steaguri puse de primărie pe ici pe colo, vorba lui Pristanda: două la primărie, două la şcoala de fete… În rest linişte. Oamenii îşi văd de treburi ca în orice altă zi.
La întoarcere, steguleţul nostru ne zâmbeşte voios şi flutură puternic. O mică pată de culoare într-un ocean de griuri. La noi e sărbătoare de 1 decembrie, îmi spun cu mândrie, strângând complice mâna bunicii.

 

Să redefinim termenii din dicționar (III) Duminică, nov. 29 2009 

atitudine and incredere and recomandare and timp and viata ofzdictionar 5:04 pm

ÎNCRÉDERE s. 1. (pop.) crezare, crezământ, (fig.) credit. (Se bucură de ~ lui.) 2. (livr.) confienţă, (înv.) credinţă. (Nu am ~ în el.) 3. nădejde, siguranţă. (Pot să am ~ în voi?) 4. optimism. (Priveşte cu ~ viitorul.) încrédere s. f., g.-d. art. Încréderii (dex-online)

Încrederea este un principiu fără de care omul nu ar putea supraviețui. Dacă nu ar fi convins că mâncarea îi face bine, că obositorul proces de inspirație-expirație nu-l omoară, că somnul nu îi este dăunător, viața noastră așa cum o știm n-ar fi existat.

Fiind un lucru atât de important, de-a lungul timpului i s-au adăugat multiple valențe. Avem încredere întâi în părinți, apoi în profesori. Credem în autorii cărților de școală și a celor de povești. Ne câștigă încrederea cel mai bun prieten, prima dragoste. Cred că deja am ajuns prea departe și am trecut cu vederea primele dezamăgiri, primele distrugeri brutale ale încrederii. Primul prieten te poate înșela cu prima dragoste. Constați că profesorii din liceu ți-au spus numai varianta pe care o știu, iar la examene te-ai ales cu subiecte necunoscute. Părinții te-au protejat ascunzându-ți ceea ce ai fi vrut să afli deja.

Puțini dintre oamenii pe care îi cunosc au reușit să-și păstreze încrederea în valorile care le-au dat aripi odată și în oamenii care le-au fost aproape.

Vrând nevrând, trebuie să ai încredere în oameni necunoscuți. Trăim în societate și asta presupune să nu dăm bir cu fugiții din fața celorlalți. Așadar, înșelați de apropiați, trebuie să ne încredem în necunoscuți. În politicieni, în polițiști, în medici, în șefi, în vecini, în colegi, în vânzători. Și-atunci cum să nu credem în cel drag? Cum să ne îndoim de bunele sale intenții? Cum să nu răsuflăm ușurați când intram pe ușa casei. Acolo nimeni și nimic nu ne va răni.

Dar cel drag nu se vinde bine. Prietenii nu se jură că sunt mană cerească în viața ta. Pe mașinile de poliție scrie „Siguranță și încredere”. Politicienii jură câte-n lună și în stele. Medicii vă spun grav: „aveți încredere, e o operație de rutină”. Reclamele abundă de sloganuri „cel mai bun”, „cea mai eficientă”. Și în fața acestei avalanșe de oferte bune, prietenul nu știe să spuna decât „dacă ai nevoie, sunt aici”.

Mi s-a părut chiar amuzantă și ironică traducerea încrederii în optimism. Ei da, să vedem jumătatea plină a paharului, că tot n-avem altă variantă.

 

Profil radiografie electrocardiogramă Joi, nov. 26 2009 

atitudine and eseu and timp and viata ofzdictionar 7:37 am

Timpul trece. Iată o cugetare adâncă. Relativ sau nu, mai repede sau mai lent, fără o cale de întoarcere descoperită şi uzuală.

Mă întreb tot mai adesea ce am făcut într-o zi anume. Memoria mi se pare a fi un şvaiţer uriaş în găuri şi sărac în brânză. Ştiu sigur că ziua are 24 de ore a câte 60 de minute fiecare, dar nu reuşesc a regăsi nici jumătate din ele. E 7 dimineaţa (sună ceasul, mă trezesc o dată, mă trezesc de două ori), apoi direct 11 (uf, cât mai e până la pauză), 12 30 (începutul pauzei de masă), 14 (a trecut pauza, îmi fac o cafea şi aştept..), 17 (încă puţin, încă puţin), 18 (gata, plec!), 20 (mănânc de prânz şi de seară), 23 (mi-e deja somn). Sunt doar vreo 50 de cuvinte care adună întreaga zi.

Ştiu că alţii trăiesc altfel şi, teoretic, ştiu că stă în puterea mea să trăiesc şi eu altfel. Aparent însă, nu am curaj pentru asta. În plus, nu am nici un talent care să-mi permită să fiu pe cont propriu, întreţinându-mă din propria pasiune. Aici n-am încotro, trebuie să muncesc.

Mare parte din zi trece deci la birou. L-am înfrumuseţat (conform sfaturilor din revistele colorate) cu flori şi jucărele, pixuri şi o trompetă de la ultima petrecere de firmă. Îmi fac zilnic un ceai sănătos (verde sau negru) şi, din timp în timp, câte o cafea.

Am Internet. Îl folosesc pentru documentare de prin reviste, participări la concursuri on-line, muzică, evenimente de prin urbe (concerte, târguri, spectacole).. a, şi uneori (rar în ultima vreme) caut informaţii şi noutăţi legate de formarea mea profesională. Ca un cetăţean onest, modern şi familiarizat cu tehnica, uneori scriu pe bloguri. Ca persoană lipsită de atingerea muzelor, uneori scriu poezii pe site-uri de profil.

Ha, nu vă spun câţi ani am. Cumva am ştiut că la asta vă e gândul, dar nu, nu vă spun. Am să mă laud însă că nu vizionez telenovele, nu ascult manele şi nu merg la pădure la grătar. Aşa se laudă lumea în ultima vreme. Ca şi cum ar spune: „Eu nu omor, nu fur şi nu umblu cu înşelăciune”.

În jurul meu lumea e vie. Colegii muncesc (la fel ca mine, cu ochii numai în monitor, şi ei au Internet), prietenii se ceartă, se plimbă, se iubesc, strada respiră arşiţa verii cu praf şi transpiraţie. Uneori privesc pe fereastră şi zăresc jumătate de copac şi un acoperiş de fabrică. Zilnic, de la 9 la 18. Lumea e veselă când sunt destule scaune libere în tramvai.

 

Să redefinim termenii din dicționar (II) Luni, nov. 23 2009 

atitudine and singuratate ofzdictionar 8:20 pm

SINGURĂTÁTE, (2) singurătăţi, s.f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care trăieşte singuratic (1); spec. izolare morală. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (şi de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -ătate.

Studiu de caz: cauzele singurătății

Se spune că băieții își fac mai ușor prieteni pentru că sunt mai puțin predispuși la melodramă, mai puțin statornici în decizii și joacă de plăcere în echipă. Fetele, pe de altă parte, tind să se supere din nimic și să nu uite pățania multă vreme. Le ajută și memoria și capacitatea de a desface firele în optișpe. Sunt adepte practicante ale psihologiei aplicate și comparate. De asemenea, studiile spun că prieteniile se leagă cu precădere în etapa de școlarizare. Cum am terminat aproape toate tipurile de școli posibile, iar la restul am renunțat deocamdată, îmi permit să analizez, punctual, faptele care au adus fenomenul singurătății atât de frecvent în zilele mele.

Nu mi-am dorit niciodatӑ singurӑtate. N-am fost un copil timid şi neînţeles. Pӑrinţii m-au iubit și mi-au acordat toată atenția lor. Totuși, de-a lungul și diagonala timpului, am rămas singur în situații neașteptat de dese și nepotrivite. Magneți umani răspândiți în jurul meu au captat toată energia și au respins încercările mele, poate stângace, de a mă alătura lor.

Primul lucru care trebuie spus este că nu știu să semnez tratate de alianță. Dacă nu las de la mine, sunt catalogat ca înfumurat și îndârjit. Dacă ofer compromisuri la masa tratativelor, nu sunt demn de luat în seamă, om fara principii și demnitate ce sunt. La mine funcționează alianța la prima vedere, orice peticiri ulterioare fiind complet lipsite de rezultat.

Nu sunt fotogenic. Cu alte cuvinte, ies prost la prima impresie, iar în puținele cazuri în care aceasta îmi reușește, impresiile developate în timp aduc retragerea posibilor aliați și încetarea tratativelor. Aici întervine și acea lege a lui Murphy: „cu cât te strădui mai mult, cu atât iese mai prost” (Să-mi fie cu iertare dacă Murphy nu a zis așa ceva. În acest caz, ar fi trebuit să zică.)

Se pare că nu am găsit soluția potrivită pentru relații interumane normale și adaptare socială. Poate ar trebui sa-mi asum egoismul de a mă apuca de fumat. Așa aș evita momentele penibile în care stau lângă un grup de fumători carismatici încercând să mă integrez și reușind doar să tușesc bolnăvicios spre lehamitea adunării. Și aici intervine paradoxul: dacă mă îndepărtez cu vreun pretext oarecare se vorbește că mă cred mai bun și sunt distant; dacă rămân, fumătorii amabili îmi întorc spatele pentru a mă proteja de fumul nociv.

Eu unul n-am soluție încă. Nu disper și încerc acea miraculoasă cale de mijloc și toate glumițele din dotare. Ar prinde grozav de bine niște sfaturi pe care să nu le urmez, dar care să-mi justifice niște acțiuni. Voi reveni cu detalii și puncte nevralgice de îndată ce nivelul de autocompătimire va atinge pragul maxim acceptabil.

 

Sunt lângă tine – Cicero Duminică, nov. 22 2009 

Cicero and poezie and recomandare ofzdictionar 7:38 pm

Sunt lângă tine. Să n-ai teamă.
Oricât ţi-ar fi de-amar şi greu
Ades, nici n-ai să bagi de seamă
În gândurile tale-s eu.

Că vei simţi pe umeri scump trofeu
Ori lanţ de fier, ori scut de aramă
Sunt lângă tine. Să n-ai teamă.
Oricât ţi-ar fi de-amar şi greu

Aşa cum auzi mereu
Ce-n veci de veci nu se destramă
Ca focul de la Prometeu
E şoapta mea care te cheamă

Sunt lângă tine. Să n-ai teamă.

Impresii(III)

 

Pagina următoare »